O scrisoare căzută din cer

Profetul Iezechiel, miniatură în manuscrisul Paris, Bibliothèque Sainte-Geneviève 21 (sec. XIV), f. 77r, https://initiale.irht.cnrs.fr/decor/52768, CC BY-NC 3.0.

Conform unei credințe pioase, o scrisoare misterioasă a căzut direct din cer pentru a atrage atenția asupra respectării duminicii. După ce a rămas suspendată în aer timp de trei zile, scrisoarea a coborât în mijlocul credincioșilor. Ea conținea cuvinte aspre pentru cei care nu mergeau la biserică duminica. Deși contestată, pe bună dreptate, de autoritățile ecleziastice, această scrisoare bizară era citită la Bizanț în a doua duminică din Postul Mare, într-un context liturgic sau monastic.

Un mesaj divin

Textul numit Scrisoarea despre duminică sau Epistolia Domnului Hristos (CANT 311) [1] s‑a bucurat de o mare popularitate în lumea creștină. Cea mai veche mențiune a acestei scrieri îi aparține episcopului Licianus din Cartagena (Spania) în secolul al VI-lea, potrivit căruia scrisoarea a coborât din ceruri la Roma, la biserica Sfântul Petru. [2] Aceeași informație este inclusă în mai multe manuscrise grecești, care oferă detalii despre această apariție miraculoasă:

Această scrisoare era suspendată în mijlocul templului, în sanctuar. Și Petru, marele apostol al Domnului, i s-a arătat în vis episcopului Romei și i-a zis: „Scoală-te, episcope, și vezi scrisoarea neprihănită a Domnului nostru Iisus Hristos.” [3]

Văzând scrisoarea suspendată în aer, episcopul a chemat credincioșii la o rugăciune comună. După trei zile de rugăciune, scrisoarea s-a coborât în mâinile sale, iar episcopul a citit-o tuturor. Ea conținea instrucțiuni clare privind respectarea duminicii, care repetau precepte similare privind ziua de sabat din tradiția iudaică. În versiunea latină a textului, autorul le amintea credincioșilor și de obligația de a plăti zeciuiala. [4]

Conform manuscrisului Vatican, BAV Barb. gr. 284 (sec. XIV), scrisoarea trebuia citită credincioșilor în a doua duminică din Postul Mare, [5] Într-un alt manuscris, textul începe cu „Binecuvântează, stăpâne!”, care atestă un context liturgic sau monastic. [6] Prin urmare, scrisoarea era acceptată de comunitățile ecleziale. Succesul scrisorii se explică prin natura ei duală: ea conține blesteme pentru cei care nu îi acordă crezare, nu o citesc cu voce tare sau nu o ascultă din toată inima, dar și binecuvântări pentru cei care o copiază „pentru un alt oraș și alte țări”. Acest amestec abil de amenințări și binecuvântări cerești a avut efecte emoționale asupra credincioșilor, care au acționat în consecință.

Scrisori divine și obiecte cerești

În perioada în care a fost compus acest text, ideea că mesajele divine puteau ajunge la oameni în formă scrisă nu era nouă. În Vechiul Testament, se spune că Moise a primit poruncile Decalogului pe două table de piatră, „scrise cu degetul lui Dumnezeu”. [7] Când profetul Iezechiel a fost chemat la misiune, i s-a arătat o mână cerească purtând un rulou, iar o voce i-a poruncit să-l mănânce. [8]

Cât privește tradiția creștină, scrisoarea căzută din cer are mai multe puncte comune cu legenda regelui Abgar al V-lea și a icoanei din Edessa (astăzi Șanlıurfa, Turcia). Conform unei tradiții pioase care s-a dezvoltat de-a lungul mai multor secole, Hristos a trimis acestui rege al Edessei o scrisoare autografă, precum și imaginea chipului său, imprimată pe o pânză. În secolul al VI-lea, ambele deveniseră deja obiecte de venerație publică: scrisoarea era inscripționată la porțile orașului Edessa pentru a-l proteja, în timp ce imaginea era cinstită ca cea mai celebră icoană „nefăcută de mână omenească” (acheiropoietă). [9] În alte contexte, semnele divine puteau ajunge la oameni sub diverse forme materiale, așa cum o demonstrează legendele despre pulberea sfântă de la mormântul apostolului Ioan la Efes și lumina sfântă din ziua de Paște la Ierusalim.

Credința că obiectele sfinte pot cădea din cer este, de fapt, o superstiție bine răspândită în lumea antică. Conform unei legendei grecești, înainte de a fi furată de Ulise, o statuie (palladion) reprezentând-o pe zeița Pallas proteja orașul Troia; ea ar fi fost aruncată pe pământ de Zeus. [10] La Roma, scutul zeului Marte, descoperit de regele mitic Numa Pompilius (sec. VII î.Hr.), era considerat a avea origine divină. [11] La Efes, locuitorii orașului venerau o statuie care „căzuse din cer”, reprezentând-o pe zeița Artemis. [12] Spre sfârșitul secolului al V‑lea, la Emesa (astăzi Homs, Siria), cultul unei zeități solare includea venerarea unei pietre (betil) despre care se spunea că ar fi căzut din cer. [13] În ceea ce privește Arabia pre-islamică și islamică, se spunea că piatra neagră de la Mecca ar fi fost adusă de Adam când a coborât din Paradis pe pământ. [14]

[1] M. A. Calogero, Epistle of Christ from Heaven, e-Clavis: Christian Apocrypha, https://www.nasscal.com/e-clavis-christian-apocrypha/epistle-of-christ-from-heaven; J. E. Spittler, Apocryphal Epistles: The Curious Case of the Letter of Jesus Christ That Fell from Heaven, în D. Moessner et al. (ed.), Paul, Christian Textuality, and the Hermeneutics of Late Antiquity: Essays in Honor of Margaret M. Mitchell (Novum Testamentum, Supplements, 190), Leiden, 2023, p. 302-347; E. Timotin, Legenda Duminicii, București, 2005. Abrevierea CANT se referă la Clavis Apocryphorum Novi Testamenti.

[2] Patrologia Latina, 72, col. 699-700.

[3] I. Backus, Lettre de Jésus-Christ sur le dimanche, în P. Geoltrain – J.‑D. Kaestli (ed.), Écrits apocryphes chrétiens, vol. 2, Paris, 2005, p. 1101-1119, aici 1109. Pentru versiunile grecești ale scrisorii, a se vedea Bibliotheca Hagiographica Graeca 812i-812s. Mai multe manuscrise plasează evenimentul nu la Rome, ci la Ierusalim, Betleem sau Constantinopol.

[4] Ibidem, p. 1118-1119 (§20) 

[5] M. Bittner, Der vom Himmel gefallene Brief in seinen morgenländischen Versionen und Rezensionen, în Denkschriften der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften: Philosophisch-historische Klasse, 51.1 (1906), p. 11 (versiunea α); https://digi.vatlib.it/view/MSS_Barb.gr.284, f. 55r.

[6] Bittner, Der vom Himmel gefallene Brief, p. 16 (versiunea α₁); Paris, BNF gr. 947, f. 21v, https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b10721847c/f29.item.

[7] Ex 31,18 ; 32,15-16. 

[8] Iez 2,8-3,3.

[9] Procopie din Cezarea, Războaiele cu perșii, §2.12, ed. J. Haury – G. Wirth, Procopii Caesariensis Opera omnia, 1, De Bellis Libri I-IV, Leipzig, 1962, p. 206-207; Evagrius Scholasticus, The Ecclesiastical History, §4.27, trad. M. Whitby (Translated Texts for Historians, 33), Liverpool, 2000, p. 226. 

[10] J.-Cl. Carrière – B. Massonie (trad.), La Bibliothèque d’Apollodore, Paris,1991, §3.12.3, p. 107-108 ; Épitomé, §5.10, p. 136, https://www.persee.fr/doc/ista_0000-0000_1991_edc_443_1.

[11] Dionysius of Halicarnassus, The Roman Antiquities, §2.71, ed. și trad. E. Spelman – E. Cary (Loeb Classical Library, 319), vol. 1, Cambridge (MA), 1937, p. 518-519. 

[12] Acte 19,35.

[13] Photios, Bibliothèque, §242 (Damascius, Vie d’Isidore), 203, ed. R. Henry, vol. 6, Paris, 1971, p. 43.

[14] The History of al-Ṭabarī, trad. F. Rosenthal, vol. 1, New York, 1989, p. 297, 303 și 362. Despre mitul pietrelor “căzute din cer”, a se vedea M. Eliade, Traité d’histoire des religions, Paris, 1964, p. 195-203.