Miracolul de la Cana, sărbătoarea Epifaniei și cultul lui Dionysos
- Daniel Oltean
- acum 7 zile
- 6 min de citit
Actualizată în: acum 6 zile
Transformarea apei în vin este o minune atribuită atât lui Hristos în evanghelia după Ioan, cât și zeului Dionysos din mitologia greacă. Întrucât legendele care îi atribuie lui Dionysos inventarea vinului sunt mult mai vechi, minunea de la Cana în Galileea a fost adesea interpretată ca un răspuns creștin la un cult păgân bine răspândit în acea vreme. [1] Această paralelă este susținută de o celebrare asemănătoare a miracolului. Printre creștini, în secolul al IV-lea, nunta de la Cana era sărbătorită la 6 ianuarie, o dată asociată cu nașterea și botezul lui Hristos, precum și cu Anul Nou. În aceeași zi însă, necreștinii celebrau de multă vreme fie pe Dionysos și miracolul apei transformate în vin, fie nașterea zeului Eon, simbolul timpului etern, care în Egipt se confunda cu Osiris și Dionysos, zeii morții și ai învierii..
Miracolul din Cana
Conform lui Epifanie din Salamina (sec. IV), nașterea lui Hristos și miracolul de la Cana au avut loc în aceeași zi, 6 ianuarie, cu un interval de treizeci de ani între ele. Sărbătoarea lor comună, numită Epifania (care înseamnă manifestare, apariție), era însoțită de miracole similare cu cel de la Cana, „așa cum adeveresc pâraiele și râurile din multe localități, care se transformă în vin”. Epifanie din Salamina oferă două exemple de astfel de râuri: cele de lângă Cibyra din Caria (sud-vestul Anatoliei) și Gerasa din Iordania; el și tovarășii săi ar fi băut din aceste izvoare, a căror apă ar fi devenit vin. [2]
În Egipt, minunea de la Cana era sărbătorită odată cu botezul lui Hristos pe 6 ianuarie, dată care coincidea cu Anul Nou. [3] Nunta de la Cana și botezul erau de asemenea celebrate împreună în mai multe regiuni din Occident, așa cum menționează Paulin din Nola (sec. IV-V), Petru Hrisologul (sec. V), Maxim din Torino (sec. V) și calendarul lui Polemius Sylvius (448-449), printre alții. Lecționarul de la Luxeuil și misalul de la Bobbio, care datează din secolul VII/VIII, includ minunea de la Cana (Ioan 2,1-11) printre lecturile pentru liturghia din 6 ianuarie. [4]
În tradiția bizantină, comemorarea miracolului de la Cana a fost mutată la 8 ianuarie, la două zile după Bobotează. Această dată este menționată în unele manuscrise vechi, fie în sinaxar, [5] fie în calendarul (menologion) inclus la sfârșitul apostolului. [6] La Bizanț, acest obicei a fost ulterior uitat, dar tradiția coptă îl păstrează până în zilele noastre.
Conform mai multor texte hagiografice, minunea de la Cana a fost copiată de numeroși sfinți. Se pare că Epifanie din Salamina nu numai că ar fi băut din izvoare transformate în mod miraculos în vin, dar ar fi săvârșit și o minune inversă, transformând vinul în apă. [7] În Palestina, se spunea că Sava cel Sfințit a transformat oțetul în vin; timp de trei zile, acest vin nu s-a împuținat, așa că monahii au putut bea din el fără rețineri. [8] La Paris, în ziua de Bobotează, Marcel (sec. IV-V) ar fi luat apă din Sena, dar aceasta s-ar fi transformat în vin pentru Euharistie. [9] Conform Vieții lui Columba din Iona (sec. VI), sfântul ar fi transformat apa în vin, [10] în timp ce Vedast din Arras (sec. V-VI) ar fi umplut în mod miraculos un butoi gol cu vin. [11] Cât despre Brigita din Kildare, Irlanda (sec. IV-V), ea ar fi realizat o minune similară, dar de data aceasta transformând apa în bere. [12]
Cultul lui Dionysos
Aceste legende creștine referitoare la transformarea apei în vin au origini străvechi. În mitologia greco-romană, miracole similare sunt asociate cu Dionysos/Bacchus, zeul vinului, teatrului, fertilității, misterelor și învierii. În primele secole creștine, cultul său era răspândit în toată regiunea mediteraneeană, inclusiv în Galileea..
Conform lui Diodor din Sicilia (sec. I î.Hr.), locuitorii orașului Teos, din Ionia (o regiune în vestul Anatoliei, lângă Caria), credeau că Dionysos s-a născut în acel ținut, deoarece un izvor de vin cu o aromă neobișnuită izvora la o dată fixă. [13] Conform lui Pliniu cel Bătrân (sec. I), se spunea că in insula Andros, în Ciclade, la sanctuarul lui Dionysos, apa dintr-un izvor se transforma în vin o dată pe an. Miracolul se producea în timpul celor șapte zile dedicate acestui zeu, care începeau la nonele lui ianuarie (5 ianuarie); vinul însă se transforma în apă dacă era dus departe de templu. [14] Cât despre Pausanias (sec. II), acesta îi menționează pe locuitorii orașului Elis, din nord-vestul Peloponezului, care credeau că Dionysos participa în fiecare an la festivalul pe care i-l dedicau; în timpul nopții, zeul umplea în mod miraculos cu vin trei vase goale pregătite în interiorul templului. [15]
Acest festival din 5/6 ianuarie, dedicat lui Dionysos și miracolului apei transformate în vin, pare să fi fost integrat în sărbătorile solstițiului de iarnă (stabilit în mod tradițional pe 25 decembrie) și ale Anului Nou. Conform aceluiași Epifanie, la Alexandria, necreștinii se adunau pe 6 ianuarie, de Anul Nou, pentru a o sărbători pe „Kore – adică Fecioara – [care] l-a născut pe Eon”. [16] În Egipt, Eon era zeul timpului etern, asimilat atât cu Osiris, cât și cu Dionysos. Același festival era sărbătorit la Elusa (Palestina), precum la Petra (Iordania), vechea capitală a nabateenilor, care celebrau nașterea zeului local Dushara, adesea amalgamat cu Zeus și Dionysos din panteonul grecesc. [17]
Sărbătoarea Epifaniei pare să fi fost construită pe baza acestor obiceiuri precreștine. Comemorarea miracolului de la Cana a fost menită să înlocuiască sărbătoarea lui Dionysos; nașterea și botezul lui Hristos corespundeau simbolismului noului ciclu solar și contracarau zeul timpului și al vieții, care se manifesta în lume. După câteva secole însă, când creștinii l-au uitat pe Dionysos, sărbătoarea miracolului de la Cana și-a pierdut rațiunea de a fi în calendarul bizantin.
[1] R. Seaford, Dionysos, Londra, 2006, p. 122-126; W. Eisele, Jesus und Dionysos: Göttliche Konkurrenz bei der Hochzeit zu Kana (Joh 2,1-11), în Zeitschrift für die Neutestamentliche Wissenschaft und die Kunde der älteren Kirche, 100.1 (2009), p. 1-28; E. Kobel, Dining with John: CommunalMeals and Identity Formation in the Fourth Gospel and its Historical and Cultural Context (Biblical Interpretation Series, 109), Leiden, 2011, p. 221-246.
[2] The Panarion of Epiphanius of Salamis, Book I (Sects 1-46), trad. F. Williams, Leiden, 1987, p. 62 (§51.30.1-2).
[3] W. Riedel – W. E. Crum, The Canons of Athanasius of Alexandria, London, 1904, p. 27 (§16).
[4] Despre sărbătoarea Epifaniei și miracolul de la Cana, a se vedea B. Botte, Les origines de Noël et de l’Épiphanie, Louvain, 1932; H. Auf der Maur, Feiern im rhythmus der Zeit (Gottesdienst der Kirche. Handbuch der Liturgiewissenschaft, 5), vol. 1, Regensburg, 1983, p. 154-176; T. J. Talley, The Origins of the Liturgical Year, New York, 1986, p. 85-147.
[5] H. Delehaye (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Acta Sanctorum Propylaeum Novembris, Bruxelles, 1902, col. 380.3-4 (manuscrisele H, S, et Sa); J. Mateos, Le Typicon de la Grande Église. Ms. Sainte Croix n° 40, Xe siècle (Orientalia Christiana Analecta, 165), Rome, 1962-1963, vol. 1, p. 190-191. A se vedea, de asemenea, Sinai Gr. 548, sec. X/XI (Hs, Diktyon 58923), f. 95r.
[6] Muntele Athos, Sf. Pantelimon 86, sec. XI/XII (GA ℓ 1279, Diktyon 22223), f. 238v: σύναξις τοῦ ἐν Κανᾷ τῆς Γαλιλαίας γάμου, cf. G. Andreou, Il Praxapostolos bizantino. Edizione del codice Mosca GIM Vlad. 21 (Savva 4) (Jerusalemer Theologisches Forum, 46), Münster, 2023, p. 370-371.
[7] Patrologia Graeca, 41, col. 33-36 (BHG 596, §10).
[8] Cyril of Scythopolis, Lives of the Monks of Palestine, trad. R. Price – J. Binns (Cistercian Studies Series, 114), Kalamazoo (MI), 1991, p. 146 (BHG 1608, §46).
[9] Vita sancti Marcelli (BHL 5248), §20, în Venanti Honori Clementiani Fortunati presbyteri Italici opera pedestria, ed. B. Krusch (Monumenta Germaniae Historica, Auctores antiquissimi, 4.2), Berlin, 1885, p. 51.
[10] Adomnán of Iona, Life of St Columba, §1.1; 2.1, trad. R. Sharpe, London, 1991, p. 110; 154 (BHL 1886).
[11] Jonas of Bobbio, Life of Columbanus, Life of John of Réomé, and Life of Vedast, trad. A. O’Hara – I. Wood (Translated Texts for Historians, 64), Liverpool, 2017, p. 270 (BHL 8501, §4).
[12] L. De Paor (trans.), Cogitosus’ Life of St. Brigid the Virgin, în St. Patrick’s World: The Christian Church of Ireland’s Apostolic Age, Dublin, 1993, p. 211.
[13] Diodorus of Sicily, The Library of History, §3.66, ed. și trad. C. H. Oldfather (Loeb Classical Library), vol. 2, Cambridge (MA), 1939, p. 14-15.
[14] Pliny, Natural History, §2.106.11, ed. și trad. H. Rackham et al. (Loeb Classical Library), vol. 1, Cambridge (MA), 1949, p. 356-359: Andro in insula, templo Liberi patris, fontem nonis Ianuariis semper vini sapore fluere; §31.13, vol. 8, Cambridge (MA), 1963, p. 388-389: Andri e fonte Liberi patris statis diebus septenis eius dei vinum fluere. A se vedea și Pausanias, Description of Greece, §6.26.2, ed. și trad. W. H. S. Jones, vol. 3 (Loeb Classical Library), Cambridge (MA), 1961, p. 156-159.
[15] Pausanias, Description of Greece, §6.26.1-2, p. 156-159. A se vedea A. I. Jiménez San Cristóbal, The Epiphany of Dionysus in Elis and the Miracle of the Wine (Plutarch, Quaestiones Graecae 299 B), în R. Hirsch-Luipold – L. Roig Lanzillotta (ed.), Plutarch’s Religious Landscapes (Brill’s Plutarch Studies, 6), Leiden, 2020, p. 311-331.
[16] The Panarion of Epiphanius of Salamis, p. 51-52 (§51.22.9-10).
[17] Ibidem, p. 52 (§51.22.11). Despre Eeon – Osiris – Dionysos și Dushara – Zeus – Dionysos, a se vedea J. Fossum, The Myth of the Eternal Rebirth: Critical Notes on G. W. Bowersock, Hellenism in Late Antiquity, în Vigiliae Christianae, 53.3 (1999), p. 305-315; S. G. Schmid, Un roi nabatéen à Délos ?, în Annual of the Depatment of Antiquities of Jordan, 43 (1999), p. 279-298.
