Unicornul în imaginarul bizantin

Capturarea unui unicorn, miniatură în manuscrisul Oxford, Bodl. 533 (sec. XIII), f. 3r, © Bodleian Libraries, University of Oxford, CC BY-NC 4.0, https://digital.bodleian.ox.ac.uk/objects/36652b63-d9b1-4480-a88b-769d558bf238/surfaces/6b403dae-4c5f-481c-9fd6-7089e4684a16.

Imaginația umană își construiește cele mai frumoase castele de nisip pe realități pe care nu le poate verifica. Acesta este cazul legendei unicornului (inorogului), construită în jurul unui animal fabulos pe care fiecare și l-a imaginat în felul său. De-a lungul timpului, unicornul s-a transformat dintr-o creatură asemănătoare unui rinocer într-un căluț diafan cu un corn enorm pe cap. Bizantinii nu s-au îndoit niciodată de existența acestui animal. Menționarea repetată a unicornului în versiunea greacă a Vechiului Testament, în special în Psalmi, a întărit această convingere. Ei considerau unicornul fie o creatură terifiantă care, la fel ca moartea, amenință constant viața omului, fie un animal foarte puternic și pur, comparabil cu Hristos, care poate fi capturat doar prin mijlocirea unei fecioare. Mai mulți artiști bizantini s-au inspirat din această legendă cu multiple fațete pentru a decora cărțile religioase ale timpului lor.

Puterea malefică a unicornului

Unicornul apare pentru prima dată în textele grecești la Ctesias (sec. V-IV î.Hr.), medic la curtea regelui persan Artaxerxes al II-lea (404-358 î.Hr.). În descrierea pe care o face Indiei, Ctesias confundă probabil unicornul cu rinocerul și îl consideră un fel de măgar sălbatic, dotat cu un corn frumos pe cap. Potrivit lui, unicornul nu este ușor de prins, ci luptă până la moarte; cornul său posedă proprietăți taumaturgice:

Ctesias spune că în India există măgari sălbatici la fel de mari ca niște cai sau chiar mai mari; ei au corpuri albe, capetele purpurii și ochii albastru închis. Acest animal are un corn în mijlocul frunții, care măsoară un cot. […] Se spune că cei care au băut din aceste coarne (căci ele sunt folosite ca vase de băut) sunt imuni la convulsii și la boli grave și că nici măcar otrăvurile nu le pot face rău. [1]

Confuzia dintre unicorn și rinocer sau alt animal foarte puternic a persistat de-a lungul Antichității. Mai mult, înfățișarea unicornului a devenit și mai imprecisă datorită menționării sale repetate în traducerea greacă a Vechiului Testament. În Septuaginta, termenul monokeros (μονόκερως), care înseamnă „animal cu un corn”, a înlocuit cuvântul ebraic re'em, care în mod normal însemna „bou sălbatic” sau „bivol”. Astfel introdus artificial în limbajul creștin cotidian, unicornul a fost imaginat în moduri variate, adesea contradictorii.

Cea mai veche reprezentare a unicornului corespunde bine naturii sălbatice a rinocerului. Datorită puterii sale, unicornul este comparat cu leul, cu care este pus în paralel în Psalmul 21, 22: Scapă-mă de gura leului, izbăvește smerenia mea de coarnele unicornilor (σῶσόν με ἐκ στόματος λέοντος καὶ ἀπὸ κεράτων μονοκερώτων τὴν ταπείνωσίν μου). Conform Romanului lui Alexandru, o operă care îmbină diverse fapte istorice și povești fantastice referitoare la împăratul Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.), unicornul este mai mare decât un elefant și capabil să ucidă douăzeci și șase de oameni dintr-o singură lovitură. Conform unui text hagiografic dedicat lui Macarie Romanul, un sfânt prăznuit pe 23 octombrie (BHG 1104-1005i), trei călugări aflați într-o călătorie spre Paradisul terestru întâlnesc unicorni și alte animale fantastice la marginile pământului. [2]

Puterea distructivă a acestui animal feroce i-a determinat pe comentatorii creștini să considere unicornul un simbol al răului. Potrivit lui Eusebiu din Cezarea, unicornii sunt adversarii lui Dumnezeu, deoarece se opun celor drepți. Potrivit lui Augustin, unicornii simbolizează întunericul acestei lumi și mândria care îi conduce pe oameni să facă alegeri greșite. Pentru Eftimie Zigabenos (sec. XI-XII), unicornii îi reprezintă pe evrei, adversarii creștinilor. Conform unei scurte rugăciuni cu rol protector atribuite lui Hristos pe cruce, inclusă într-un manuscris copt din sec. VI/VII (London, British Library Or. 6796(4) + 6796), unicornul a devenit chiar și gardianul vieții de dincolo. Surprins că se află neputincios în fața lui Hristos răstignit, unicornul află adevărata natură a acestuia și fuge învins dinaintea lui. [3]

Parabola omului urmărit de unicorn 

Această interpretare negativă a unicornului a atins apogeul într-o alegorie care s-a bucurat de un mare succes în lumea bizantină începând cu secolul X/XI: parabola omului urmărit de unicorn. Conform Vieții lui Varlaam și Ioasaf (BHG 224), un text hagiografic care include biografia prințului Siddhartha Gautama, mai cunoscut sub numele de Buddha, unicornul este un simbol al morții care amenință constant viața omului. Urmărit de unicornul furios, omul cade într-o groapă, simbol al lumii, la baza căreia se află un dragon, simbol al iadului. Omul reușește să se agațe de un copac, simbol al vieții, dar rădăcinile acestuia sunt roase în permanență de doi șoareci, unul alb și celălalt negru, simboluri ale zilei și nopții. Patru șerpi, reprezentând cele patru elemente ale naturii, îl chinuie și ei pe nefericitul om. În ciuda acestei situații disperate, omul se mulțumește cu câteva picături de miere care picură de pe ramurile copacului, simboluri ale plăcerilor lumești care îl seduc și îl fac să-și neglijeze mântuirea. [4] 

Fabula își are originea în Orient, unde este cunoscută de mult timp. O poveste aproape identică se găsește în Mahabharata (III, §5-6) (ca. sec. III-lea î.Hr.-sec. III d.Hr.), dar este vorba despre un elefant terifiant cu șase fețe și doisprezece picioare care amenință omul, nu de un unicorn. Înlocuirea elefantului cu unicornul a avut loc în sec. X/XI la muntele Athos, în momentul traducerii Vieții lui Varlaam și Ioasaf din georgiană în greacă. [5] 

Această origine orientală a fabulei nu i-a împiedicat pe artiștii bizantini să o înfățișeze în numeroase manuscrise. Ea și-a găsit locul chiar și în Psaltirile de lux produse la Constantinopol, cum ar fi Psaltirea lui Teodor (London, BL Add. 19352, AD  1066) și Psaltirea Barberini (Vatican, BAV Barb. gr. 372, sec. XI). Parabola a fost aleasă pentru a ilustra versetul: „Omul este ca deșertăciunea; zilele lui sunt ca umbra care trece” (Ps. 143, 4). [6] 

Unicornul și fecioara

În contrast cu această imagine a unei ființe înfricoșătoare și malefice, unicornul a devenit și un simbol al puterii absolute, deci al puterii lui Dumnezeu. Într-adevăr, conform cărții Numeri (Num. 23,22), „Dumnezeu i-a scos din Egipt; slava Lui este ca slava unicornului” (Θεὸς ὁ ἐξαγαγὼν αὐτοὺς ἐξ Αἰγύπτου· ὡς δόξα μονοκέρωτος αὐτῷ). Conform lui Origen și Vasile cel Mare, cornul unic al unicornului ar indica, așadar, unicul Dumnezeu, în timp ce puterea unicornului ar simboliza puterea lui Hristos, dată poporului ales. Pentru Eusebiu din Cezarea, versetele „Domnul sfărâmă cedrii Libanului, îi face să sară ca tânărul taur din Liban și ca fiul iubit al unicornilor” (Ps. 28, 5-6, συντρίψει Κύριος τὰς κέδρους τοῦ Λιβάνου καὶ λεπτυνεῖ αὐτὰς ὡς τὸν μόσχον τὸν Λίβανον καὶ ὁ ἠγαπημένος ὡς υἱὸς μονοκερώτων) pot face referire doar la Ierusalim (tânărul taur) și la Fiul iubit (fiul unicornilor). Alți autori, cum ar fi Iustin Martir, Tertulian și Ioan Gură de Aur, au interpretat inorogul ca un simbol al crucii lui Hristos, deoarece brațele crucii sunt comparabile cu coarnele inorogului. În sfârșit, conform lui Atanasie al Alexandriei, Chiril al Alexandriei și Teodoret al Cirului, unicornul simbolizează sfinții patriarhi, profeți și apostoli, și chiar întregul popor creștin. [7]

Interpretarea favorabilă a textelor biblice și paralela trasată între Hristos și unicorn au condus la un alt împrumut literar. În jurul sec. III/IV, într-o scriere intitulată Fiziologul (Physiologos), adică „cel care studiază natura”, un autor anonim a adăugat acestui simbolism legenda fecioarei care, singură, putea captura unicornul. Fecioara o prefigurează pe Fecioara Maria, întrucât unicornul îl prefigurează pe Hristos însuși:

Un vânător nu se poate apropia de el, pentru că unicornul este foarte puternic și are un corn în mijlocul capului. Cum este vânat? Ei pun înaintea lui o fecioară curată și unicornul merge la sânul ei, iar fecioara alăptează animalul și îl duce la palat, înaintea regelui. […] Animalul simbolizează persoana Mântuitorului. „El a ridicat un corn în casa lui David” (Luca 1, 69), tatăl nostru, și a devenit un corn de mântuire pentru noi. Îngerii și puterile nu au putut să-L rețină, pentru că a locuit în pântecele prea curatei fecioare Maria. [8]

 Legenda fecioarei folosite drept momeală și a fiarei duse la palatul regal își are originea, încă o dată, în Orient. Ea a suferit mai multe transformări, deoarece inițial o curtezană, nu o fecioară, era cea care putea captura unicornul. Cea mai veche versiune a poveștii se găsește în mitologia sumeriană și se referă la Enkidu, care, înainte de a deveni prietenul regelui Ghilgameș (mileniul III î.Hr.), trăia în sălbăticie și se hrănea împreuna cu animale. Se spune că s-ar fi născut dintr-o gazelă și un măgar sălbatic. Pentru a-l aduce pe Enkidu la curtea sa, Ghilgameș a trimis o curtezană care l-a sedus cu farmecele ei. [9]   

Această primă versiune a legendei a servit drept sursă pentru textele din Ramayana (ca. sec. V î.Hr. – sec. III d.Hr.) și Mahabharata, unde o căprioară sau o antilopă, fecundată de sperma unui ascet sfânt, dă naștere unei ființe umane cu un corn pe cap. Copilul este astfel numit Rishyasringa, care înseamnă „înțeleptul cu corn de căprioară”. La vârsta maturității, Rishyasringa este înșelat de o curtezană, care îl aduce din pădure la curtea regală, unde se căsătorește cu fiica regelui. Într-una dintre versiunile budiste ale textului, inclusă în Mahavastu (sec. II-IV), tânărul este numit Ekasringa, care înseamnă „înțeleptul cu un corn” și este capturat nu de o curtezană, ci de o fecioară, Nalini, fiica regelui. [10]

Prin intermediul Fiziologului, această poveste orientală a pătruns în imaginarul bizantin. Ea este înfățișată în aceleași două Psaltiri de lux, într-o scenă în care un unicorn se apropie de o fecioară și își pune un picior pe genunchii ei. Imaginea ilustrează  versetul: „Cornul meu se va înălța ca al unicornului” (Ps. 91, 11: ὑψωθήσεται ὡς μονοκέρωτος τὸ κέρας μου). Pe de altă parte, în manuscrisul Muntele Athos, Pantocrator 61 (sec. IX), imaginea este legată de Psalmul 77, 69: „Și și-a zidit sanctuarul ca cel al unicornilor pe pământul pe care l-a întemeiat pentru totdeauna” (καὶ ᾠκοδόμησεν ὡς μονοκέρωτος τὸ ἁγίασμα αὐτοῦ, ἐν τῇ γῇ ἐθεμελίωσεν αὐτὴν εἰς τὸν αἰῶνα). [11] 

În cele din urmă, ceea ce rămâne oarecum derutant este percepția comună asupra unicornului în rândul Bizantinilor. Simboliza el moartea, ca în parabola omului alungat de unicorn, sau pe Hristos, ca în legenda fecioarei care capturează unicornul? Prezența simultană a ambelor scene în aceleași Psaltiri sugerează o libertate de alegere rezervată cititorilor. Pe de altă parte, este de remarcat cât de ușor și-au găsit locul legendele orientale în imaginarul bizantin; se pare că teologia a fost învinsă de legendă, pentru a împrumuta o expresie a lui Jacques Le Goff. [12] Într-adevăr, diverse simboluri și alegorii sunt ușor de construit atunci când ele au la bază realități inconsistente. Acesta este și cazul unicornului, un simbol imaginar care nu a existat niciodată în realitate.

[1] Photios, Bibliothèque, §72 (Ctésias), ed. și trad. R. Henry, vol. 1, Paris, 1959, p. 143-144.

[2] The Greek Alexander Romance, trad. R. Stoneman, London, 1991, p. 184 (§3.17); S. Papaioannou (ed. și trad.), Life of Makarios the Roman, in Saints at the Limits: Seven Byzantine Popular Legends (Dumbarton Oaks Medieval Library, 78), Cambridge (MA), 2023, p. 86‑87 (§10).

[3] A se vedea M.-T. Canivet – P. Canivet, La licorne dans les mosaïques de Huarte d’Apamène (Syrie), IV^e‑V^e s., în Byzantion, 49 (1979), p. 57-87; J. Beal, The Unicorn as a Symbol for Christ in the Middle Ages, în Eadem (ed.), Illuminating Jesus in the Middle Ages (Commentaria, 12), Leiden, 2019, p. 154-188; J. E. Sanzo, The Innovative Use of Biblical Traditions for Ritual Power: The Crucifixion of Jesus on a Coptic Exorcistic Spell (Brit. Lib. Or. 6796[4], 6796) as a Test Case, în Archiv für Religionsgeschichte, 16 (2014), p. 67–98; R. Bélanger Sarrazin, Prayer of Christ From the Cross, e‑Clavis: Christian Apocrypha, https://www.nasscal.com/e-clavis-christian-apocrypha/prayer-of-christ-from-the-cross.

[4] John Damascene, Barlaam and Ioasaph, trad. G. R. Woodward – H. Mattingly (Loeb Classical Library, 34), Cambridge (MA), 1967 (1914), p. 187-191 (§12). Parabola este inclusă și în versiunea lui Eugen din Sicilia (sec. XII) a scrierii Stefanites și Ichnelates, o traducere din arabă în greacă a operei Kalila și Dimna sau Fabulele lui Bidpai (sec. VIII), care conține fabule de origine indiană. (Panchatantra, Mahabharata, etc.); a se vedea M. D. Lauxtermann, Unicorn or No Unicorn: Stephanites and Ichnelates, Prol. 3.10, în L. Silvano et al. (ed.), Virtute vir tutus: Studi di letteratura greca, bizantina e umanistica offerti a Enrico V. Maltese, Ghent, 2023, p. 409-428.

[5] A. Mahé – J.-P. Mahé (trad.), La sagesse de Balahvar. Une vie christianisée du Bouddha, Paris, 1993, p. 76-77 (versiunea georgiană scurtă); M. Toumpouri, L’homme chassé par la licorne : de l’Inde au Mont-Athos, în G. Ducœur (ed.), Autour de Bāmiyān. De la Bactriane hellénisée à l’Inde bouddhique, Paris, 2012, p. 425-444. Parabola inclusă în Stephanites and Ichnelates menționează de asemenea a unicorn, chiar dacă este vorba de un elefant în Kalila and Dimna.

[6] Psaltirea lui Teodor, f. 182v; Psaltirea Barberini, f. 237v. A se vedea C. J. Hilsdale, Worldliness in Byzantium and Beyond: Reassessing the Visual Networks of Barlaam and Ioasaph, în C. Normore – C. Symes (ed.), Reassessing the Global Turn in Medieval Art History, Amsterdam, 2018, p. 57-96; https://digi.vatlib.it/view/MSS_Barb.gr.372.

[7] Canivet – Canivet, La licorne, p. 81-87; J. Beal, The Unicorn, p. 156-163.

[8] Physiologos, §22, trad. R. M. Grant, Early Christians and Animals, London, 1999, p. 62.

[9] A. R. George, The Babylonian Gilgamesh Epic, Oxford, 2003, vol. 1, p. 544-562; 650-651 (§1‑2; 8).

[10] Ramayana, I, 8-10; Mahabharata, III, §110-113; The Mahavastu, trad. J. J. Jones, London, 1956, vol. 3, p. 138-147, https://archive.org/details/sacredbooksofbud19londuoft/sacredbooksofbud19londuoft/page/138. A se vedea T. Abusch, The Tale of the Wild Man and the Courtesan in India and Mesopotamia: The Seductions of Rśyaśrnga in the Mahābhārata and Enkidu in the Epic of Gilgamesh, în M. J. Geller (ed.), Melammu: The Ancient World in an Age of Globalization (Melammu Symposia, 6), Berlin, 2014, p. 69-109; M. Wiedemann, La femme et la licorne, în M.‑L. Paoli (ed.), L’Imaginaire au féminin : du liminal à l’animal…, Bordeaux, 2018, p. 271‑308, https://books.openedition.org/pub/13276.

[11] Psaltirea lui Teodor, f. 124v; Psaltirea Barberini, f. 160r; Muntele Athos, Pantocrator 61, f. 109v. A se vedea și Psaltirea Chludov, Moscova, Muzeul național de istorie gr. 129-d (sec. IX), f. 93v (Ps. 91, 11); C. Stephen-Kaissis, ‘Well Speaks the Physiologus’: The Image of the Virgin and Unicorn in the Ninth-Century Byzantine Marginal Psalters and Their Relation to the Smyrna Physiologus (preprint), https://archiv.ub.uni-heidelberg.de/propylaeumdok/volltexte/2023/5698.

[12] J. Le Goff, Héros et merveilles du Moyen Âge, Paris, 2005, p. 159.