În căutarea moaștelor pierdute
- Daniel Oltean
- 13 aug.
- 5 min de citit
Împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin I (306-337), a murit în jurul anului 329, după un pelerinaj în Țara Sfântă. Potrivit istoricului Eusebiu de Cezareea (sec. IV), Elena a fost înmormântată „în orașul imperial”, adică la Roma. Cu toate acestea, scriitorii bizantini de mai târziu au transformat acest „oraș imperial” în „Noua Romă”, adică Constantinopol, pentru a spori prestigiul noii capitale. Ca urmare a acestei schimbări, mai multe biserici consideră și astăzi că dețin moaște ale sfintei împărătese, chiar dacă niciun argument nu poate susține revendicările lor pioase.
Elena la Roma
În Viața lui Constantin (CPG 3496), Eusebiu de Cezareea afirmă că Elena a fost înmormântată „în orașul imperial” (ἐπὶ τὴν βασιλεύουσαν πόλιν), în „mormintele imperiale” (ἠρίοις βασιλικοῖς). [1] Întrucât Constantinopolul a fost inaugurat abia în 330, orașul menționat de Eusebiu este Roma, capitala imperiului, unde Elena a locuit vreme de câțiva ani. Locul de înmormântare a fost mausoleul situat pe Via Labicana (astăzi Via Casilina), lângă catacomba lui Marcellinus și Petru, așa cum este atestat într-o notă din Cartea Pontifilor (Liber Pontificalis) din secolul al VI-lea și în mai multe ghiduri de pelerinaj din secolul al VII-lea. [2]
Conform unei tradiții de o autenticitate incertă, mai târziu, în secolul al IX-lea, o parte din moaștele Elenei ar fi fost furate și transportate de la Roma la Hautvillers, Franța (departamentul Marne). [3] Aceste relicve se află acum în biserica Saint-Leu-Saint-Gilles din Paris. În secolul al XII-lea, la Roma, Papa Inocențiu al II-lea (1130-1143) a transferat ceea ce mai rămăsese din moaștele sfintei Elena din mausoleul ei în biserica Santa Maria in Aracoeli, situată pe Capitoliu. Sarcofagul de porfir care probabil păstrase trupul sfintei a fost folosit pentru a depune, pentru o vreme, rămășițele Papei Anastasie al IV-lea (1153-1154). [4]
Elena la Constantinopol
În contradicție cu această tradiție occidentală, mai mulți istorici din Orient au considerat că mormântul Elenei s-ar fi aflat în capitala bizantină. Primul dintre ei a fost Socrate din Constantinopol (sec. V). În tratatul său de Istorie ecleziastică, el a folosit textul lui Eusebiu pe această temă, dar a schimbat „orașul imperial” cu „Noua Romă”, [5] deoarece, în vremea sa, Constantinopolul era capitala Imperiului Roman de Răsărit. Greșeală involuntară sau modificare conștientă? Imposibil de stabilit. [6]
Mai mulți scriitori ulteriori au preluat această modificare inabilă. Ei au adăugat că Elena a fost înmormântată în biserica Sf. Apostoli, [7] chiar dacă împăratul Constantin o construise pentru a adăposti doar mormântul său, înconjurat de cele ale apostolilor. Întrucât niciun mormânt din această biserică nu era cunoscut ca aparținând împărătesei, s-a crezut, de asemenea, că rămășițele sfinților Constantin și Elena ar fi fost depuse în același sarcofag. [8] Mai târziu, pentru a reconcilia afirmațiile contradictorii ale lui Eusebiu și Socrate, alți autori și-au imaginat că moaștele Elenei au fost transferate de la Roma la Constantinopol la doi ani după moartea lui Constantin. [9] Toate aceste confuzii și schimbări de opinie au alimentat incertitudinile pe această temă, fapt confirmat de scriitorul Nicolae Mesarites (ca. 1160-1216) spre sfârșitul secolului al XII-lea. [10]
Împărăteasa Elena sau Elena din Athyra?
Deși confuzia creată de istoricul Socrate este evidentă, clerici veniți din Occident după cucerirea Constantinopolului de către latini în 1204 au susținut ideea că moaștele Elenei se aflau în capitala imperială în momentul sosirii lor. După bizantini, a fost rândul cruciaților să se mândrească cu faptul că dețin rămășițele împărătesei. În acest context, moaștele Elenei ar fi fost transferate atât la Veneția, în 1212, la mănăstirea (astăzi biserica) Sant’Elena, cât și la Troyes, un oraș aflat la doar 100 km sud de Hautvillers, în 1220. [11] O competiție ecleziastică între aceste trei orașe pe această temă este ușor de imaginat.
Cu toate acestea, autenticitatea moaștelor expediate în Occident în secolul al XIII-lea rămâne incertă. Cel mai probabil, relivele împărțite cu această ocazie nu au aparținut împărătesei Elena, ci unei alte sfinte Elena, a cărei cinstire este atestată în Athyra (astăzi Büyükçekmece, ca. 50 km vest de Istanbul), la sfârșitul secolului al XII-lea. [12] Confuzia a fost premeditată, pentru a da mai multă importanță moaștelor transferate în Occident și pentru a spori prestigiul locurilor unde acestea erau păstrate. [13] Se pare că Elena din Athyra, o sfântă aproape necunoscută, a luat astfel locul împărătesei Elena, ale cărei moaște, în orice caz, ajunseseră la Constantinopol doar conform imaginației sau a propagandei religioase locale.
[1] Eusèbe de Césarée, Vie de Constantin, §3.47, trad. M.‑J. Rondeau (Sources chrétiennes, 559), Paris, 2013, p. 410‑411. CPG refers to Clavis Patrum Graecorum.
[2] Liber Pontificalis, §34.26, trad. R. Davies, The Book of Pontiffs (Liber Pontificalis): The Ancient Biographies of the First Ninety Roman Bishops to AD 715 (Translated Texts for Historians, 6), Liverpool, 2010, p. 22; Notitia ecclesiarum urbis Romae, ed. R. Valentini – G. Zucchetti, Codice topografico della città di Roma, 2 (Fonti per la storia d’Italia, 88), Roma, 1942, p. 83; De locis sanctis martyrum, ed. Valentini – Zucchetti, Codice topografico, p. 113: ecclesia sanctae Elenae ubi ipsa corpore iacet. Mausoleul a fost probabil inițial destinat împăratului Constantin însuși; a se vedea M. J. Johnson, The Roman Imperial Mausoleum in Late Antiquity, Cambridge, 2009, p. 110‑118; J. W. Drijvers, Helena Augusta and the City of Rome, în M. Verhoeven et al. (ed.), Monuments & Memory: Christian Cult Buildings and Constructions of the Past: Essays in Honour of Sible de Blaauw, Turnhout, 2016, p. 147-153.
[3] Acta Sanctorum Aug., III, p. 601-603 (Bibliotheca Hagiographica Latina 3773). A se vedea C. Ménager, Doute sur les reliques et enquête d’authentification : l’exemple d’Hélène, în Questes, 23 (2012), p. 22‑31, https://journals.openedition.org/questes/917#quotation.
[4] Acta Sanctorum Aug., III, p. 606 (§30).
[5] Socrate de Constantinople, Histoire ecclésiastique, §1.17, trad. P. Périchon – P. Maraval (Sources chrétiennes, 477), Paris, 2004, p. 180-181.
[6] G. Dagron, Emperor and Priest: The Imperial Office in Byzantium, Cambridge, 2003, p. 145, n. 64.
[7] Alexandru din Cipru (Monahul), Discurs despre descoperirea Sfintei Cruci (CPG 7398), Patrologia Graeca, 87/3, 4016-4076, aici 4068C; C. Mango – R. Scott (trad.), The Chronicle of Theophanes Confessor, Oxford, 1997, p. 42-43 (AM 5817).
[8] Constantin VII Porphyrogénète, Le livre des cérémonies, §2.42, ed. G. Dagron et al., Paris, 2020, vol. 3, p. 238-239 and n. 4. A se vedea G. Downey, The Tombs of the Byzantine Emperors at the Church of the Holy Apostles in Constantinople, în The Journal of Hellenic Studies, 79 (1959), p. 27-51. Este vorba, probabil, de o confuzie între Elena și Fausta, soția lui Constantin I.
[9] Nichifor Calist Xanthopoulos, Istorie ecleziastică, §8.31, Patrologia Graeca, 146, col. 117-120.
[10] A. Heisenberg, Grabeskirche und Apostelkirche, zwei Basiliken Konstantins, 2, Die Apostelkirche in Konstantinopel, Leipzig, 1908, p. 82.9-10 (§39): “Se spune că Elena ... este înmormântată alături de fiul ei” (λόγος δὲ καὶ Ἑλένην … τῷ ταύτης συντεθάφθαι υἱῷ), trad. G. Downey: Nikolaos Mesarites. Description of the Church of the Holy Apostles at Constantinople, în Transactions of the American Philosophical Society, 47.6 (1957) (n.s.), p. 855‑924, aici 891. A se vedea M. J. Johnson, Where were Constantius I and Helena Buried?, în Latomus, 51 (1992), p. 145‑150.
[11] Antoine de Novgorod, Le livre de pèlerin, trad. B. de Khitrowo, Itinéraires russes en Orient, 1.1, Geneva, 1889, p. 110. A se vedea R. Janin, La géographie ecclésiastique de l’Empire byzantin, 1.3, Les églises et les monastères, Paris, 1969, p. 110.
[12] X. Lequeux, Saints oubliés de Byzance (2). Hélène d’Athyra, în Analecta Bollandiana, 130 (2012), p. 351-353.
[13] P. J. Geary, Living with the Dead in the Middle Ages, Ithaca (NY), 1994, p. 221-242; A. E. Lester, Translation and Appropriation: Greek Relics in the Latin West in the Aftermath of the Fourth Crusade, în S. Ditchfield et al. (ed.), Translating Christianity (Studies in Church History, 53), Cambridge, 2017, p. 88‑117.
