A-ți pierde capul și a-l regăsi
- Daniel Oltean
- 29 iun.
- 5 min de citit
Actualizată în: 6 iul.
Pe vremuri, pierderea capului nu era un eveniment excepțional. Războaiele, conflictele de tot felul și pedepsele puteau conduce relativ ușor la moarte prin decapitare. Printre cei condamnați la acest sfârșit tragic, textele hagiografice prezintă cazurile mai multor martiri creștini. Se spune că unii dintre ei ar fi beneficiat de un miracol special: după separarea lor, capul și corpul s-ar fi reunit atât de bine încât nimic nu sugera că o moarte violentă ar fi avut loc.
Capete și trupuri reunite în mod miraculos
Un exemplu notabil este cazul mucenicului Gheorghe. Conform celui mai vechi text care descrie suferințele sale, scris în sec. IV sau V (BHG 670a), sfântul ar fi fost ucis de trei ori de către necredincioși și apoi înviat de trei ori de către Hristos, înainte de moartea sa definitivă. Când mucenicul Gheorghe a murit pentru prima dată, trupul său a fost tăiat în zece bucăți și aruncat într-o groapă, dar Arhanghelul Mihail a intervenit și l-a reconstruit. Apoi, Hristos i-a redat viață, așa cum i-a dat lui Adam. [1] Legenda este păstrată în tradiția coptă ulterioară, care consideră că mai mulți martiri, precum Pafnutie, Lacaron, Anuv și Filoteu, ar fi avut o soartă similară. Tăiați în bucăți, ei ar fi fost vindecați prin intervenție divină și readuși la viață. [2]
Acest motiv hagiografic este prezent, într-o altă formă, și în Martiriul profetului Daniel și al celor trei tineri Anania, Azaria și Misail. Textul, probabil de origine sau influență egipteană, este atribuit fie lui Atanasie din Alexandria (BHG 484z-484*), fie lui Chiril din Alexandria (BHG 487-487a). Conform acestei relatări, rezumate în sinaxarul bizantin, atât Daniel cât și cei trei tineri ar fi fost decapitați, dar apoi fiecare cap ar fi fost în mod miraculos reatașat la corpul său. [3] De data aceasta, o înviere nu a mai avut loc.
Miracolul reîntregirii corpului după decapitare se regăsește în mai multe zone geografice și în diferite perioade istorice. În regiunea Pontului (Turcia), Viața episcopului Vasile al Amasiei (sec. IV, 26 aprilie, BHG 239) povestește cum capul și corpul sfântului s=ar fi reunit în apele mării, unde fuseseră aruncate. [4] O legendă identică este inclusă în Viața mucenicului Fabius din Cezarea (Mauritania, sec. IV, BHL 2818). [5] Conform legendei lui Chrysogonus din Aquileia (provincia Udine, Italia, sec. IV, BHL 1795), un preot pe nume Zoilus ar fi fost cel care a găsit rămășițele martirului și le-a reunit în mod miraculos. [6] Cât despre episcopul Herculanus din Perugia (sec. VI), când credincioșii i-au dezgropat moaștele la patruzeci de zile după decapitare, ei ar fi descoperit capul sfântului perfect unit de corp. Conform mărturiei Papei Grigorie I,
capul său era unit cu trupul ca și cum nu ar fi fost niciodată despărțite și, într-adevăr, nu exista nicio urmă aparentă de separare între ele. [7]
Conform unei vechi tradiții, capul apostolului Pavel ar fi fost descoperit de un păstor, așezat la picioarele sfântului și apoi reunit în mod miraculos cu restul corpului. Legenda este inclusă în versiunile georgiene și latine ale Scrisorii către Timotei a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (CANT 197, BHL 6671), traduceri ale unei surse grecești pierdute, [8] precum și în mai multe texte siriene. [9] O variantă oarecum diferită se găsește în versiunea irlandeză medievală a Faptelelor Apostolilor Petru și Pavel scrise de Pseudo-Marcellus; conform acestui text, capul apostolului Pavel ar fi rămas neștiut într-un lac din apropierea locului martiriului, timp de patruzeci de ani, înainte de a fi descoperit. [10]
Un mit universal
Pentru omul medieval, succesul acestui motiv legendar se explică ușor prin mesajul său atractiv și liniștitor: decapitarea sfinților nu a împiedicat reunificarea ulterioară a capului cu trupul și, în cele din urmă, învierea lor comună. Mai mult, legenda oferea credincioșilor posibilitatea de a venera trupurile sfinților în integralitatea lor și, într-o oarecare măsură, împiedica fragmentarea relicvelor.
Legenda nu se limitează la spațiul creștin. Conform Textelor Piramidelor (ca. sec. XXIV-XX î.Hr.), zeul egiptean Osiris a fost ucis și tăiat în bucăți de fratele său Seth, dar mai târziu a fost găsit, recompus și înviat de sora și soția sa Isis. [11] Conform miturilor hinduse păstrate în Mahabharata (ca. sec. III î.Hr.-III d.Hr.), după decapitarea ei, Renouka, mama lui Parashurama (al șaselea avatar al zeului Vișnu), a fost readusă la viață. Legendele ulterioare au transformat-o pe Renouka într-o zeiță al cărei corp a fost unit accidental nu cu capul ei, ci cu cel al unei alte persoane, [12] o tradiție care probabil a inspirat-o pe Marguerite Yourcenar în nuvela sa Kali decapitată. [13] Legenda particularizează, de fapt, un mit universal care afirmă superioritatea vieții asupra morții. Creștinismul, care a preluat și a dezvoltat această legendă, a inclus-o și în Viețile sfinților cefalofori (despre care se spune că și-ar fi purtat capetele în mâini după decapitare).
[1] K. Krumbacher, Der heilige Georg in der griechischen Überlieferung (Abhandlungen der königlich bayerischen Akademie der Wissenschaften, Philosophisch-philologische und historiche Klasse, 25.3), Munich, 1911, p. 3‑16, aici 6. A se vedea și Nikolaos Kälviäinen, The Greek Martyrdom of George, The Cult of Saints in Late Antiquity, http://csla.history.ox.ac.uk/record.php?recid=E06147; E. A. Wallis Budge, The Martyrdom and Miracles of Saint George of Cappadocia, Londra, 1888, p. 203‑235, aici 212‑213 (traducerea engleză a versiunii copte). BHG face referință la Bibliotheca Hgiographica Graeca.
[2] J.-M. Sauget, Paphnuzio di Denderah, în Bibliotheca Sanctorum, 10, Roma, 1968, col. 29-35; T. Orlandi, Lacaron, saint, în The Coptic Encyclopedia, 5, New York, 1991, p. 1423‑1424; Idem, Anub, saint, în The Coptic Encyclopedia, 1, p. 152; A. Rogozhina, “And from his side came blood and milk”: The Martyrdom of St Philotheus of Antioch in Coptic Egypt and Beyond (Gorgias Eastern Christian Studies, 52), Piscataway (NJ), 2019, p. 355‑356.
[3] H. Delehaye, Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Acta Sanctorum Propylaeum Novembris, Bruxelles, 1902, col. 319.23‑24.
[4] Acta Sanctorum April, III, p. xlii‑xlvi, aici xlv, Paris, 1866 (§19).
[5] G. Eldarov, Fabio il Vessillifero, în Bibliotheca Sanctorum, 5, Rome, 1964, col. 430. BHL face referință la Bibliotheca Hagiographica Latina.
[6] P. F. Moretti, La Passio Anastasiae. Introduzione, testo critico, traduzione, Roma, 2006, p. 120‑123, trad. engleză M. Lapidge, The Roman Martyrs (Oxford Early Christian Studies), Oxford, 2018, p. 69‑70 (§9); M. Pignot, The Latin Martyrdom of Anastasia and Companions, The Cult of Saints in Late Antiquity, http://csla.history.ox.ac.uk/record.php?recid=E02482.
[7] A. de Vogüé (ed.) - P. Antin (trad.), Grégoire Ier, Dialogues, §3.13 (Sources chrétiennes, 260), Paris, 1979, p. 302‑303. A se vedea E. Bozoky, Têtes coupées des saints au Moyen Âge. Martyrs, miracles, reliques, în Babel. Littératures plurielle, 42 (2020), p. 133‑168, https://journals.openedition.org/babel/11516?lang=fr.
[8] C. Macé, La lettre de Denys l’Aréopagite à Timothée sur la mort des apôtres Pierre et Paul. L’apport de la version géorgienne, în Apocrypha, 31 (2020), p. 61‑104, aici 94‑97; D. L. Eastman, Epistle of Pseudo-Dionysius the Areopagite to Timothy, e-Clavis: Christian Apocrypha, https://www.nasscal.com/e-clavis-christian-apocrypha/epistle-of-pseudo-dionysius-the-areopagite-to-timothy. CANT face referință la Clavis Apocryphorum Novi Testamenti.
[9] J. A. Doole, The miracle of the Apostle’s re-attaching head, în Apocrypha, 30 (2019), p. 87‑106, at 94‑101.
[10] R. Atkinson, The Passions and the Homilies from Leabhar Breac, Dublin 1887, p. 86‑95, aici 93, trad. 329‑339, aici 337.
[11] J. P. Allen, The Ancient Egyptian Pyramid Texts, §364, 616a, Atlanta (GE), 2005, p. 80; §606, 1684a-c, trad. p. 226; §670, 1981b-c, trad. p. 267. Cf. B. Mathieu, Mais qui est donc Osiris ? Ou la politique sous le linceul de la religion, în Égypte Nilotique et Méditerranéenne, 3 (2010), p. 77‑107, aici 103. A se vedea și Plutarque, Œuvres morales, §23, Isis et Osiris, ed. și trad. C. Froidefond, Paris, 1988.
[12] J. Assayag, La colère de la déesse décapitée. Traditions, cultes et pouvoir dans le sud de l’Inde, Paris, 1992; A. Jaganathan, Yellamma Cult and Divine Prostitution: Its Historical and Cultural Background, în International Journal of Scientific and Research Publications, 3.4 (2013), https://www.ijsrp.org/research-paper-0413/ijsrp-p1681.pdf.
[13] M. Yourcenar, Kali décapitée, în Nouvelles orientales, Paris, 1938, http://www.cidmy.be/images/stories/pdf/kali_decapitee.pdf (prima versiune, 1928), https://www.youtube.com/watch?v=PNCqRJ1Y-2s (audio).
